Cuprins
Ce sunt, cum funcționează și cum alegi cele mai bune panouri fotovoltaice. Toate aceste detalii o să le poți afla din acest articol.
Cu prețul tot mai mare al energiei trebuie să căutăm surse care să ne ofere energie cât mai economic. Unul dintre variantele cele mai eficiente sunt panourile fotovoltaice. Acestea produc energie atât timp cât este lumină de la soare pe suprafața lor. Cu cât soarele este mai intens cu atât mai multă energie o sa fie produsă.
Cu ajutorul acestor panouri poți să produci energia necesară pentru întreaga casă. Dar o sa funcționeze doar pe ziua, pe timpul nopții acestea nu o să producă energie deloc. Acesta este cel mai mare dezavantaj al acestei surse de energie electrică. Pentru a putea fi folosită energia pe noapte aceasta trebuie fie stocată în acumulatori sau introdusă în rețea națională și pe noapte sa folosești de acolo.
Se mai numesc si panouri solare însă pentru a le deosebi de panourile care încălzesc apa fără a produce energie electrica o sa le numesc în acest articol panouri fotovoltaice.
În acest sistem trebuie doar o investiție inițială care o să fie amortizată în timp. O veste bună este că unele tipuri sunt garantate ca vor funcționa chiar mai mult de 20 de ani după cum vei vedea în acest articol.
Recomandări cele mai bune panouri fotovoltaice
1. Panou solar fotovoltaic Pikcell Solar
Un panou fotovoltaic monocristalin care produce o putere de până la 320W.
Fiind panou individual se poate monta în orice tip de sistem fotovoltaic dorești: on-grid, off-grid sau hibrid.
Acesta are un randament de 18,66% și o perioadă de utilizare de 25 de ani.
Un atu al acestor sisteme este faptul că este compatibil cu multe standarde europene.
2. Panou fotovoltaic policristalin Wattrom 250W
Un panou policristalin cu o suprafață utilă de aproximativ 1,6 m2 care poate să producă maxim 250W la fiecare oră de funcționare.
Dacă suprafața nu este o problemă pentru montarea panourilor atunci aceasta este o variantă mai puțin costisitoare decât cele monocristaline.
Garanția acestui produs este de 10 ani iar garanția de utilizare este de până la 25 ani.
Acest panou respectă standardele și normele europene din domeniul panourilor fotovoltaice.
3. Sistem fotovoltaic on-grid 50kWp
Un kit util pentru utilizatori sau companii care consumă până la 4000 kw media lunară.
Acesta reprezintă o investiție destul de mare inițială dar care se va amortiza în câțiva ani. Cu cât energia este consumată mai mult în timpul zilei atunci când este produsă cu atât mai repede o să fie recuperată investiția.
Kit-ul este format din 162 de panouri care au o suprafață utilă de aproximativ 259m2.
Deasemenea în kit sunt incluse 2 invertoare, cabluri, tablou electric complet și suporturile pe care se montează panourile cu șuruburile aferente.
Sistemul are panouri fotovoltaice monocristaline Kingdom Solar care pot avea o putere de până la 320W pe fiecare panou.
4. Sistem fotovoltaic on-grid 5kWp
Dacă media lunară e undeva sub 400kw atunci acest sistem o sa acopere mare parte din consumul de energie. Însă trebuie să consumi cât mai mult în timpul zilei pentru e fi mai eficient economic.
Kit-ul este format din 16 panouri monocristaline cu o putere maximă produsă de 320W.
Sistemul mai conține și un invertor, cabluri, tablou electric complet și suportul de montare pe acoperiș.
5. Panou solar 320W fotovoltaic monocristalin Thor
Un panou fotovoltaic monocristalin la un pret foarte bun.
Puterea maximă produsă este de 320W pe o suprafață de aproximativ 1,6 m2.
Acest panou poate să fie folosit în sisteme on-grid și off-grid.
Cum alegi cele mai bune panouri fotovoltaice
Care e diferența dintre diferitele tipuri de panouri fotovoltaice și care au mai multe avantaje. Cu cât faci o alegere mai bună cu atât investiția o sa fie mai repede recuperată și o să te poți bucura de energie gratis mai mult timp.
Să vedem ce tipuri de panouri se pot găsi pe piață si pe urma o sa aflăm și alte detalii ce trebuie să ști atunci când vrei să faci un sistem de panouri fotovoltaice.
Tipuri de panouri
Sunt mai multe tipuri de panouri în funcție de modul de producție și de eficiența acestora. Cele mai bune sunt cele monocristaline de tip PERC iar cele mai slabe și mai ușor de fabricat sunt cele din film subțire.
Panouri fotovoltaice monocristaline
Pentru a produce o celulă dintr-un panou monocristalin se folosește un singur cristal de siliciu care se taie în forma pătrată pentru a ocupa mai puțin spațiu. Prin tăiere se va pierde o parte de material.
Acest tip de celule sunt cele mai eficiente la producția de energie. Pe lângă asta sunt și celulele care sunt cele mai rezistente în timp având o perioadă de funcționare garantată de minim 20 ani.
Pentru a le recunoaste acestea sunt cele care au culoarea neagra.
Panourile cu celule monocristaline au un randament de aproximativ 20%. Ceea ce înseamnă că 20% din energia solară care ajunge pe ele este convertită în energie electrică.
Panouri PERC
Acestea sunt de fapt tot panouri monocristline pe care se pune un strat suplimentar deasupra. Acest strat are rolul de a îmbunătăți eficiența prin absorbirea a mai multă energie de la soare.
Cu aceste panouri randamentul celulelor monocristaline mai creste cu 5% ajungând până la 25% eficiență.
Panouri cu celule policristaline
Bucățile care se pierd la crearea de celule monocristaline pot fi refolosite la fabricarea celor policristaline. Resturile se topesc si se toarnă în forme pătrate care vor fi folosite pentru a produce alte celule fotovoltaice.
Siliciul e doar o parte din celula fotovoltaică mai fiind necesare și alte materiale. Dar eficiența este determinata de tipul de siliciu folosit.
Panourile policristaline sunt mai puțin eficiente deoarece pe lângă cristalele de siliciu mai au și alte impurități. Acestea duc la un randament de aproximativ 15%.
Durata de viață este de asemenea determinată de acest factor deoarece celulele policristaline au o durată de funcționare medie de 15 ani,
Celule fotovoltaice din film subțire sau amorfe
Sunt pe piața multe modele de panouri flexibile. Acesta sunt toate cu celule din film subțire.
Stratul de siliciu nu mai este sub formă cristalină ci este cu o formă neregulată(amorfă). Acestea au o eficientă mult mai mică decât celălalte modele dar a avantajul ca sunt flexibile.
Un tip de astfel de celulă este cea folosită la calculatorul de buzunar care funcționează fără baterii.
Randamentul unei astfel de celulă este undeva între 6 și 12% dar au și un preț mai mic. Mai sunt și modele care nu în care nu e folosit siliciu.
Conectare la rețea sau nu?
Conectarea la rețeaua națională de electricitate are avantaje si dezavantaje. Celulele fotovoltaice nu produc electricitate pe timpul nopții iar acesta este motivul pentru care ne gândim la soluția de a ne conecta la rețea.
În acest sens se folosesc 3 tipuri de sisteme solare: on grid, off grid și hibride.
Sisteme on-grid
Când injectezi în rețea curent electric o să primești doar prețul de producție nu și prețul de transport și alte taxe care apar pe factura electrică. Acesta este ce mai mare dezavantaj pentru a introduce curentul produs de celulele fotovoltaice în rețea.
Cu alte cuvinte prețul de vânzare a ce produci pe zi este mult mai mic decât prețul de cumpărare de pe noapte.
Trebuie să îți faci un contract de prosumator (adică producător de energie electrica în acest caz) și o să fie montat un contor special care să măsoare cantitatea de energie produsă și cea consumată.
Dincolo de acest aspect conectarea on-grid este cea mai simplă deoarece nu implică alte costuri ulterioare. Noaptea o să ai energie de la rețea iar ziua de la sistemul fotovoltaic.
Sisteme off-grid
În acest caz energia produsă pe timpul zilei trebui să fie stocată cumva pentru a putea fi folosită pe timpul nopții.
Energia electrică se stochează in acumulatori. Aceștia dupa achiziția inițială o să poată asigura necesarul de energie pentru noapte sau pentru mai multe zile în care e înnorat și producția de energie este mai mică.
Însă acești acumulatori o sa trebuie înlocuiți după o anumită perioadă deoarece reacția chimică din interiorul lor nu o să mai fie eficientă.
Un sistem off-grid trebuie calculat în așa fel încât dacă o să fie câteva zile cu producție mai slabă de energie o să ai totuși energie suficientă.
Sistemele hibrid
Sistemele fotovoltaice hibride sunt cele mai noi și mai eficiente. Acestea combină beneficii de la on grid și de la off grid. Astfel atunci când bateriile sunt încărcate suficient excesul de energie este injectat în rețea în loc să se piardă.
Pentru asta însă este nevoie de un invertor special care să fic capabil să gestioneze toate aceste situații. Fiind mai complex acest aparat o sa fie ceva mai scump decât unul standard.
Stocarea de energie
Pentru sistemele off-grid energia trebuie stocată undeva. Stocarea se face în acumulatori care sunt de mai multe feluri si dimensiuni.
Cu cât sunt mai eficienți si mai mari cu atât sunt mai scumpi. Sunt multe tipuri de de acumulatori însă cei mai folosiți sunt cei cu plumb si cei cu litiu.
Cei cu plumb sunt mai ieftini și pot stoca o cantitate mare de energie însă nu sunt foarte eficienți în timp iar plumbul este poluant. Aceștia au o varianta mai rezistenta care se folosește la sistemele solare numită deep cycle care rezistă la mai multe cicluri de încărcare / descărcare.
Acumulatorii cu li-ion sunt mai eficienți în timp și rezistă și pot să ofere mai multă energie la un moment dat decât cei cu plumb. Sunt același tip de acumulatori folosiți la mașinile electrice. Pretul pentru aceștia este mult mai mare însă.
Invertorul
Rolul de baza al unui invertor este să convertească din tensiunea continuă generată de celulele solare în tensiune alternativă cu care funcționează aparatele casnice
Când alegi un invertor trebuie să alegi un model care să fie potrivit pentru consumul casei dar și pentru capacitatea maximă de producere de energie. Deci un invertor potrivit nu va avea o putere maximă mai mică decât pot produce maxim panourile solare.
Necesarul unei case
Pentru a calcula ce putere trebuie să alegi pentru panourile solare trebuie să vezi care e consumul casei tale lunar sau mai bine anual. În funcție de asta se alege un sistem fotovoltaic care să producă cel puțin această cantitate de energie.
Pentru un calcul estimativ se poate descărca de aici un fisier Exce creat de Amar Solar Energy în care se poate calcula producția anuală în funcție de suprafața panourilor.
Alte detalii
Panourile solare sunt printre cele mai puțin poluante și eficiente surse de energie. De aceea acest domeniu este în continuă dezvoltare. Probabil pe viitor o să apară panouri mai eficiente si mai ieftine.
Se dezvoltă acum panouri care sunt transparente. Acestea pot să fie montate în locul geamurilor si vor produce energie.
Costul de achiziție și montare al panourilor fotovoltaice este destul de mare deocamdată și din această cauza durează de obicei până la 10 ani să recuperezi investiția. Asta în funcție de cum o sa fie folosită energia.
Întrebări si răspunsuri
Ce e un kit panouri fotovoltaice?
Multe companii au creat seturi de panouri cu tot ce îți trebui să le montezi. Uneori ai inclus până și cablurile și suportul pe care vine montat sistemul. Ai în vedere că uneori prețul e mult mai mare pentru un kit decât pentru tot sistemul cumpărat separat.
Kit panouri fotovoltaice 5 kw pret
Prețul unui kit de panouri fotovoltaice de 5kW poate să fie undeva între 30.000 lei și 40000 lei. În acest preț sunt incluse panourile, invertorul, cabluri iar dacă este sistem off- grid la preț se mai adaugă și acumulatorii.
Ce sunt panouri fotovoltaice monocristaline?
Fiecare celulă dintr-un panou monocristalin este formată dintr-un singur cristal de siliciu. Acestea sunt cele mai eficiente panouri solare. Asta înseamnă că vor produce mai multă energie pe aceeași suprafață față de alte modele.